ANUNȚ DE RECRUTARE PE/333//2025/S/PERS
AGENT(Ă) TEMPORAR(Ă)
Cadru administrativ (AD 8)
Înainte de a candida, trebuie să citiți cu atenție Ghidul candidaților și candidatelor la procedurile de selecție organizate de Parlamentul European anexat la prezentul anunț de recrutare.
Ghidul, care face parte integrantă din anunțul de recrutare, vă ajută să înțelegeți regulile aferente procedurilor de selecție și modalitățile de a vă depune candidatura.
CUPRINS
A. NATURA ATRIBUȚIILOR ȘI CONDIȚIILE DE ADMITERE
B. DESFĂȘURAREA PROCEDURII
C. DEPUNEREA CANDIDATURILOR
ANEXĂ: GHIDUL CANDIDAȚILOR ȘI CANDIDATELOR LA PROCEDURILE DE SELECȚIE ORGANIZATE DE PARLAMENTUL EUROPEAN
A. NATURA ATRIBUȚIILOR ȘI CONDIȚIILE DE ADMITERE
1. Generalități
Parlamentul European a hotărât să deschidă procedura de ocupare a unui post de agent temporar, gradul AD 8, în Direcția Generală Personal. Locul de muncă este în Bruxelles.
Profilul căutat este cel de Cadru administrativ.
Contractul va fi pe o perioadă nedeterminată. Recrutarea se va face la gradul AD 8, prima treaptă, pentru care salariul de bază este de 8 651,92 EUR pe lună. Acest salariu este supus impozitului Uniunii și celorlalte rețineri prevăzute de Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (RACA). Salariul nu este supus impozitului național. Treapta la care va fi recrutat laureatul (laureata) va putea fi însă adaptată în funcție de experiența sa profesională. În plus, la salariul de bază se adaugă, în anumite condiții, indemnizații.
Parlamentul European aplică o politică de egalitate de șanse și acceptă candidaturile fără discriminare, fiind interzisă discriminarea bazată pe gen, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă sau situație familială.
2. Natura atribuțiilor
Direcția Generală Personal (DG PERS) gestionează resursele umane ale Secretariatului General al Parlamentului pentru a se asigura că deputații în Parlamentul European își pot îndeplini sarcinile în mod eficient. Ea are nu numai roluri administrative, ci se ocupă și de planificarea proactivă a forței de muncă, recrutare, formare și dezvoltare, punând un accent deosebit pe sprijinul individual, egalitate și diversitate. DG PERS se axează pe individ, oferind sprijin social și medical personalizat, și totodată are grijă ca toate activitățile sale să răspundă nevoilor instituționale și să respecte normele în vigoare și constrângerile bugetare. DG PERS colaborează cu celelalte direcții generale ale Parlamentului pentru a promova o mentalitate orientată spre servicii și pentru a garanta că resursele financiare sunt utilizate eficient prin mecanisme de control solide.
Cadrul administrativ va supraveghea și va coordona o echipă de manageri de dosare care se ocupă de privilegiile și imunitățile personalului. Echipa este responsabilă de aplicarea Protocolului privind privilegiile și imunitățile (Protocolul nr. 7 la tratate) în cele trei locuri principale de desfășurare a activității Parlamentului European: Belgia, Franța și Luxemburg. Laureatul (laureata) va reprezenta echipa în diferite forumuri și va oferi consultanță de specialitate dacă i se cere. Contactele cu toate categoriile de colegi, în special cu asistenții parlamentari acreditați (APA), fac parte din sarcinile zilnice. Laureatul (laureata) va fi implicat(ă) îndeaproape în activitățile ce țin de schimbarea legislaturii.
Aceste responsabilități necesită competențe serioase de comunicare, confidențialitate strictă, diplomație și capacitatea de a interacționa eficient cu persoane la toate nivelurile. Laureatul (laureata) trebuie să fie capabil(ă) să gestioneze în mod regulat un volum mare de lucru într-un ritm susținut, atât independent, cât și în echipă, precum și să se adapteze cu ușurință unui mediu de lucru multicultural și multilingv.
Sub autoritatea superiorului său direct, cadrul administrativ va îndeplini următoarele sarcini de bază:
– supraveghează și coordonează o echipă de manageri de dosare responsabili de privilegiile și imunitățile personalului, garantând utilizarea eficientă a resurselor în furnizarea de servicii de asistență administrativă și juridică;
– elaborează, întocmește, propune și monitorizează obiectivele și planurile de acțiune, contribuind la implementarea obiectivelor strategice și operaționale;
– susține implementarea procedurilor interne și a fluxurilor de lucru, inclusiv coordonarea validărilor și aprobărilor administrative;
– conduce și coordonează proiecte specifice, contribuie la organizarea de proiecte sau de inițiative de formare în domeniile de activitate relevante, asigură planificarea și execuția;
– pregătește studii, note, rezumate și/sau statistici, analizează și pregătește proiecte de norme care sprijină interpretarea și punerea în aplicare a regulamentelor în domeniile de activitate relevante;
– sprijină și facilitează procesul decizional în domeniul de responsabilitate al departamentului; oferă informații și consiliere conducerii cu privire la aspectele juridice, operaționale și administrative ale entității.
3. Condiții de admitere
Până la data-limită de depunere a candidaturilor, trebuie să îndepliniți următoarele condiții generale și specifice:
(a) Condiții generale
În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, trebuie:
– să fiți resortisant(ă) al/a unui stat membru al Uniunii Europene;
– să vă bucurați de drepturile cetățenești;
– să vă fi îndeplinit obligațiile care vă revin în temeiul legislației aplicabile privind serviciul militar;
(b) Condiții specifice
(i) Calificări și diplome necesare
– un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, în cazul în care durata normală a studiilor respective este de patru ani sau mai mult;
sau
_ un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și cel puțin un an de experiență profesională relevantă pentru fișa postului (secțiunea 2), în cazul în care durata normală a studiilor universitare este de cel puțin trei ani. Acest an de experiență profesională nu va fi luat în considerare la calcularea perioadei necesare de experiență profesională menționate la punctul 3(b)(ii).
Diplomele, indiferent dacă sunt eliberate într-un stat membru sau într-o țară din afara UE, trebuie să fie recunoscute de un organism oficial al unui stat membru al UE, cum ar fi Ministerul Educației.
Candidații și candidatele care dețin diplome eliberate într-un stat care nu este membru al Uniunii trebuie să alăture candidaturii un document de echivalare a diplomelor lor la nivelul UE. Pentru informații suplimentare privind recunoașterea calificărilor și diplomelor obținute într-o țară din afara UE în rețelele ENIC-NARIC, vă rugăm să consultați următorul link: https://www.enic-naric.net. Comitetul de selecție va ține cont în această privință de diferitele structuri de învățământ. În Ghidul candidaților și candidatelor poate fi consultat un tabel cu exemple de cerințe minime referitoare la diplome. Candidații și candidatele care nu vor anexa un document de echivalare a diplomelor lor la nivelul UE și/sau candidații și candidatele cu diplome care nu sunt recunoscute de un organism oficial al unui stat membru al UE nu vor fi admiși la procedura de selecție.
(ii) Experiența profesională necesară
După obținerea calificărilor și diplomelor care permit accesul la procedura de selecție [a se vedea punctul (i) de mai sus], trebuie să fi dobândit următoarea experiență profesională:
– cel puțin șase ani de experiență profesională relevantă pentru sarcinile menționate la secțiunea A.2., dintre care cel puțin doi ani lucrați într-o administrație națională sau într-o instituție sau organism al Uniunii Europene.
(iii) Cunoștințe lingvistice
Candidații și candidatele trebuie să cunoască în mod aprofundat (minimum nivelul C1) una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene (limba 1): bulgară, spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, irlandeză, croata, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză, suedeză,
și
să cunoască în mod satisfăcător (minimum nivelul B2) limba engleză sau franceză (limba 2).
Limba 2 trebuie să fie diferită de limba 1.
Prin urmare, în formularul de candidatură trebuie să alegeți limba engleză sau franceză ca limba 2.
Candidații și candidatele sunt informați că opțiunile lingvistice prevăzute în prezenta procedură de selecție, și anume cel puțin cunoștințe satisfăcătoare de engleză sau franceză ca limba 2, au fost stabilite în interes de serviciu. Având în vedere natura responsabilităților implicate, postul de cadru administrativ presupune competențe specifice, și anume competențe analitice, de redactare, de supraveghere tehnică și de gestionare administrativă. Prin urmare, membrul (membra) personalului nou-recrutat(ă) trebuie să fie capabil(ă) să înțeleagă sarcinile care trebuie îndeplinite, să soluționeze problemele și să comunice eficient cu parteneri externi multipli, cu personalul de conducere și cu colegii.
Cunoașterea a cel puțin uneia dintre aceste două limbi este esențială pentru ca membrul (membra) personalului să își îndeplinească responsabilitățile și să răspundă nevoilor departamentului în contextul sarcinilor care îi vor reveni. El (ea) va trebui în special să dezvolte relații de lucru cu părțile interesate care vorbesc în principal engleza sau franceza, precum și să realizeze obiectivele și proiectele specifice Direcției Generale Personal în care va fi recrutat(ă) în calitate de laureat(ă) și în care limbile de lucru sunt engleza și franceza.
Engleza și franceza sunt principalele limbi de lucru folosite pentru comunicarea în interiorul unității și în cadrul direcției generale în care laureatul (laureata) va fi repartizat(ă). Engleza și franceza sunt limbile utilizate cel mai frecvent în relațiile cu celelalte direcții din cadrul Direcției Generale Personal, cu celelalte direcții generale și cu autoritățile politice și administrative ale Parlamentului, în special în redactarea documentelor.
O bună cunoaștere a limbii franceze este, de asemenea, importantă pentru o bună înțelegere a legislației în vigoare în Franța, Belgia și Luxemburg. Franceza este limba standard de comunicare și cu partenerii externi (furnizori de servicii, administrații și autorități locale în legătură cu normele în vigoare).
Direcția Generală Personal acordă o mare importanță comunicării eficiente între membrii personalului său. Anunțurile de posturi vacante publicate în interiorul și în exteriorul Parlamentului European stipulează că este necesar să se cunoască foarte bine cel puțin una dintre limbi și în mod satisfăcător cealaltă, și anume engleza și franceza. Această procedură de selecție ar trebui să respecte practica de lungă durată aplicată de Direcția Generală Personal. |
B. DESFĂȘURAREA PROCEDURII
Procedura constă în evaluarea calificărilor și probe specifice.
1. Admiterea și evaluarea calificărilor (prima etapă)
(a) Lista candidaților și candidatelor care și-au depus dosarul complet în termenul specificat și care îndeplinesc condițiile generale menționate la punctul A.3.(a) este stabilită de autoritatea împuternicită să facă numiri. Ea va fi transmisă, împreună cu dosarele, comitetului de selecție.
Exclusiv pe baza informațiilor prezentate în formularul de candidatură, dovedite prin documente justificative, depuse împreună cu formularul de candidatură, și anume până la data-limită de depunere a candidaturilor; (pentru mai multe detalii, a se vedea Ghidul candidaților și candidatelor la procedurile de selecție organizate de Parlamentul European, punctul 3.3):
(b) Comitetul de selecție va examina documentele justificative depuse pentru a analiza care candidați și candidate îndeplinesc condițiile de admitere specifice menționate la secțiunea A.3(b).
(c) Comitetul de selecție va evalua calificările candidaților și candidatelor admiși numai pe baza documentelor justificative prezentate. Cu ajutorul unei grile de evaluare prestabilite, comitetul de selecție va evalua candidații și candidați admiși și va alcătui o listă a celor mai buni șase candidați sau candidate eligibili, care vor fi invitați la probe. Comitetul de selecție va considera toți candidații și candidatele care se situează ex aequo pe ultimul loc ca fiind selecționați.
La evaluarea calificărilor candidaților și candidatelor, comitetul de selecție va ține seama în special de următoarele aspecte:
calificări și diplome relevante în domeniu (drept, administrație publică, științe politice);
- experiență profesională în supravegherea și coordonarea unei echipe care acordă sprijin administrativ și/sau juridic pentru resursele umane;
- experiență în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor și a planurilor de acțiune, contribuind la prioritățile strategice sau operaționale într-un context administrativ sau juridic;
- experiență dovedită în asistența managementului administrativ și financiar, inclusiv coordonarea fluxurilor de lucru interne (de exemplu, validarea contractelor sau procesele de semnătură electronică);
- experiență în planificarea, organizarea sau realizarea de proiecte sau activități de formare, în special în domenii juridice sau instituționale;
- experiență substanțială în redactarea de documente juridice sau administrative, cum ar fi note, rapoarte, norme, rezumate sau sinteze statistice, într-un mediu multilingv și complex;
- experiență în a oferi consiliere juridică și/sau administrativă conducerii, inclusiv analiza și interpretarea legislației, a jurisprudenței sau a normelor interne aplicabile;
- capacitate dovedită de a pregăti și facilita procesul decizional în domenii de responsabilitate operațională sau managerială prin contribuții sau analize structurate;
- experiență în asigurarea legăturii și coordonării cu alte departamente și/sau parteneri instituționali, asigurând coerența și alinierea în chestiuni administrative sau juridice;
- experiență profesională într-un mediu de lucru multicultural sau multinațional, demonstrând adaptabilitate și aptitudini interpersonale și interculturale puternice.
Punctaj: de la 0 la 20 de puncte.
Veți fi informat(ă) prin e-mail cu privire la decizia comitetului de selecție de a vă admite sau nu la probe.
2. Probele (a doua etapă)
Pentru a evalua cunoștințele și competențele candidaților și candidatelor relevante pentru sarcinile descrise mai sus, comitetul de selecție va organiza următoarele probe:
Proba scrisă
(a) Probă de redactare în limba 2 (engleză sau franceză), pentru a vă evalua capacitatea de a îndeplini atribuțiile descrise la secțiunea A.2 și aptitudinile de redactare.
Durata testului: maximum 90 de minute
Punctaj: de la 0 la 20 de puncte (punctaj minim necesar: 10 puncte).
Proba orală
(b) Interviu cu comitetul de selecție susținut în limba 2 (engleză sau franceză) pentru a vă evalua capacitatea de a îndeplini atribuțiile menționate la secțiunea A.2.
Durata maximă a probei: maximum 45 de minute.
Punctaj: de la 0 la 40 de puncte (punctajul minim necesar: 20 de puncte).
Veți primi în timp util instrucțiuni privind probele. Trebuie să urmați instrucțiunile cu strictețe. Dacă nu respectați instrucțiunile sau aveți un comportament contrar acestora, puteți fi descalificat(ă) imediat.
3. Lista candidaților și candidatelor eligibili
Comitetul de selecție va alcătui o listă a candidaților și candidatelor eligibili, care va conține, în ordine alfabetică, numele celor trei candidați (candidate) care au obținut punctajul general cel mai mare în cursul procedurii (evaluarea calificărilor și probe), cu condiția să fi obținut punctajul minim necesar la ambele probe. Lista candidaților și candidatelor eligibili va cuprinde toți candidații și candidatele care se situează ex aequo pe ultimul loc.
Veți fi informat(ă) în scris cu privire la rezultatele obținute.
Lista candidaților eligibili va fi publicată pe site-ul oficial al Parlamentului European.
Perioada de valabilitate a listei candidaților și candidatelor eligibili va expira la 31 decembrie 2028. Aceasta va putea fi prelungită printr-o hotărâre a autorității împuternicite să facă numiri. În acest caz, candidații și candidatele înscriși pe listă vor fi informați în timp util.
C. DEPUNEREA CANDIDATURILOR
Trebuie să vă depuneți candidatura pe platforma Apply4EP: https://apply4ep.gestmax.eu/search/index/lang/ro_RO
Trebuie să citiți cu atenție Ghidul candidaților și candidatelor la procedurile de selecție organizate de Parlamentul European înainte de a completa formularul de candidatură.
Data-limită pentru depunerea candidaturilor
16 septembrie 2025, ora 12.00 (la prânz), ora Bruxelles-ului.
După validarea formularului de candidatură, vi se va trimite automat confirmarea de primire.
Trebuie să comunicați despre acest concurs numai prin intermediul contului dumneavoastră Apply4EP. Vă rugăm SĂ NU TELEFONAȚI pentru a cere informații despre acest concurs.
Aveți responsabilitatea de a verifica periodic adresa de e-mail pe care ați indicat-o în contul dumneavoastră Apply4EP.