PROGRAMUL DE ACȚIUNE POZITIVĂ 2025
Dacă întâmpinați probleme de accesibilitate în timp ce completați formularul de candidatură pe Apply4EP, vă rugăm să ne contactați imediat prin Apply4EP sau la căsuța poștală de serviciu
PERS-APPLY4EPContacts@europarl.europa.eu.
Introducere
Parlamentul European lansează Programul de acțiune pozitivă (PAP) (ediția 2025), o modalitate de a facilita angajarea persoanelor cu dizabilități ca agenți contractuali. Această inițiativă oferă candidaților și candidatelor cu dizabilități posibilitatea de a lucra pentru singura instituție aleasă în mod direct din UE, permițând totodată Parlamentului să aibă o rezervă de talente mai diversificată.
Procedura PAP stabilește o listă de rezervă cu 20 de candidați și candidate eligibili care pot fi recrutați ulterior ca agenți contractuali (în temeiul articolului 3b din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene) în grupa de funcții II, III sau IV de către direcțiile generale (DG) ale Secretariatului. Prin acest program, Parlamentul recrutează până la șase laureați și laureate anual, pe baza unor contracte pe un an (cu posibilitate de reînnoire). Ceilalți laureați și laureate vor fi incluși pe o listă de rezervă pe o perioadă de 18 luni, putând fi recrutați de către direcțiile generale ale Parlamentului, în afara cadrului PAP.
Condiții de admitere
La data limită de depunere a candidaturilor, trebuie să îndepliniți următoarele condiții generale de admitere, precum și criteriile privind calificările și experiența profesională.
(a) Condiții generale
Trebuie:
(1) să aveți o dizabilitate ce cauzează deficiențe de minimum 20 % conform Baremului european de evaluare în scopuri medicale a afectării integrității fizice și psihice;
(2) să vă bucurați de toate drepturile în calitate de cetățeni și cetățene ai unui stat membru al UE;
(3) să fi îndeplinit toate obligațiile care vă revin în temeiul legislației naționale privind serviciul militar;
(4) să prezentați garanțiile morale necesare îndeplinirii atribuțiilor care vă revin;
(5) să demonstrați că aveți cel puțin nivelul C1 („cunoștințe aprofundate”) într-una dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (limba 1) și cel puțin nivelul B2 („cunoștințe satisfăcătoare”) într-o altă limbă a UE (limba 2), pe baza Cadrului european comun de referință pentru limbi, în care C2 este cel mai înalt nivel și A1 este cel mai scăzut.
Limbile oficiale ale Uniunii Europene sunt următoarele: bulgară, spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, irlandeză, croata, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză.
Veți susține testul cu variante multiple de răspuns (testul grilă) în limba dvs. 1. Serviciile de recrutare vă vor testa cunoștințele de limba 2 în etapa interviului, dacă numele dvs. este inclus pe lista de rezervă și sunteți invitat(ă) la un interviu de către o DG.
Depunându-vă candidatura la acest program, declarați în mod expres că îndepliniți condiția (a)(1) de mai sus, și anume că aveți o deficiență. Furnizarea de informații false legate de această condiție de admitere va duce la anularea imediată a candidaturii dvs. și la excluderea dvs. din program.
(b) Calificări
De asemenea, trebuie să aveți un nivel minim de calificare.
Pentru grupele de funcții II (asistenți administrativi/de secretariat) și III (asistenți):
- un nivel de studii superioare absolvite cu diplomă, sau
- un nivel de studii secundare absolvite cu diplomă care permite accesul la învățământul superior și o experiență profesională relevantă de cel puțin trei ani.
Pentru grupa de funcții IV (administratori):
- un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare de cel puțin trei ani absolvit cu diplomă.
Diplomele, indiferent dacă sunt emise într-un stat membru sau într-o țară din afara UE, trebuie să fie recunoscute de un organism oficial al unui stat membru al UE, cum ar fi Ministerul Educației, până la data limită de depunere a candidaturilor.
Candidații și candidatele care dețin diplome eliberate într-o țară din afara UE vor trebui să furnizeze un document de echivalare a diplomelor lor, până la data limită de depunere a candidaturilor. Puteți găsi informații suplimentare despre recunoașterea titlurilor și diplomelor obținute în afara UE în rețelele ENIC-NARIC (https://www.enic-naric.net). Comitetul de evaluare va ține cont de diferențele existente între sistemele de învățământ. Anexele din Ghidul candidaților și candidatelor oferă exemple de calificări minime necesare.
(c) Experiență profesională
Programul este deschis doar persoanelor care nu au lucrat niciodată într-o instituție, agenție sau organism al UE. În cadrul acestui program, stagiile și contractele lucrătorilor independenți sau interimari în UE nu sunt considerate experiență profesională anterioară pentru o instituție a UE.
Procedura de selecție și recrutare
(1) Procedura de selecție
Parlamentul European vă va invita să susțineți un test cu variante multiple de răspuns (test grilă) pe calculator, constând din maximum 30 de întrebări din următoarele domenii: cunoștințe despre UE, raționament verbal și analiză situațională.
Dacă aveți nevoie de amenajări corespunzătoare în timpul testului, puteți trimite o cerere utilizând formularul pus la dispoziție în anexa 1, folosind referința PAP 2025. Vă rugăm să consultați Ghidul candidaților și candidatelor pentru mai multe informații despre modul de depunere a unei cereri.
Vă atragem atenția că trebuie să depuneți o nouă cerere de amenajări corespunzătoare pentru fiecare procedură pentru care candidați, deoarece Cabinetul medical nu ține evidența cererilor anterioare din motive de protecție a datelor. Puteți reutiliza documentele justificative atașate unor cereri anterioare, dacă deficiența sau situația dvs. medicală rămâne neschimbată.
Parlamentul European colaborează cu un prestator de servicii (TestWe) pentru probele online. Vă atragem atenția că, din păcate, TestWe nu este accesibil în prezent pentru candidații și candidatele care utilizează cititoare de ecran, lupe și software de transpunere a vocii în text. De asemenea, în cazul unei probleme în timpul testului, candidații și candidatele sunt rugați să contacteze telefonic serviciul de asistență al prestatorului de servicii. Se vor lua măsuri alternative pentru amenajări corespunzătoare dacă aveți nevoi speciale (de exemplu, dacă aveți deficiențe de vedere sau de auz ori de vorbire și/sau de limbaj), cu condiția ca Serviciul medical al Parlamentului să vă fi aprobat cererea.
Comitetul de evaluare va evalua apoi candidaturile candidaților și candidatelor care au obținut punctajul minim obligatoriu de 50 % la testul cu variante multiple de răspuns, pentru a se asigura că îndeplinesc condițiile de admitere (b) și (c) menționate mai sus. Comitetul de evaluare își va întrerupe evaluarea odată ce este atins un număr de candidați și candidate eligibili de 1,5 ori mai mare decât numărul vizat. Comitetul de evaluare va include, de asemenea, toți candidații și toate candidatele care se situează la egalitate pe ultimul loc în evaluarea lor.
Acestor candidați și candidate li se va cere apoi să treacă prin procesul de recunoaștere a dizabilității organizat de Parlament. Pentru a vă dovedi deficiența, un medic (specialist sau generalist) trebuie să fi completat formularul pus la dispoziție de Serviciul medical al Parlamentului. De asemenea, puteți furniza un card național pentru dizabilitate în sprijinul cererii. Ar trebui să aveți aceste documente pregătite cât mai repede, astfel încât Cabinetul medical să le proceseze după desfășurarea testului grilă. Vă rugăm să rețineți că acest proces este diferit de evaluarea cererii dvs. de amenajare corespunzătoare prezentată mai sus.
După evaluarea formularului și a documentației furnizate de candidat(ă), Serviciul medical va comunica decizia sa comitetului de evaluare, care va stabili apoi lista candidaților și candidatelor eligibili.
(2) Recrutare
Odată ce lista de candidați și candidate eligibili este finalizată, CV-urile acestora vor fi distribuite tuturor serviciilor de resurse umane (HR) ale direcțiilor generale. Un număr de maxim șase candidați sau candidate vor fi recrutați în cadrul PAP, iar ceilalți pot fi luați în considerare pentru recrutare ca agenți contractuali de către direcțiile generale, în afara cadrului PAP.
Dacă o direcție generală consideră că profilul dvs. este adecvat unui post disponibil, vă poate invita la un interviu.
Este important să rețineți că a fi inclus(ă) pe lista de rezervă sau a promova testul de selecție nu vă conferă niciun drept de recrutare. Serviciile de recrutare pot consulta lista atunci când au devenit disponibile posturi contractuale și pot invita la un interviu candidații sau candidatele ale căror profiluri corespund cerințelor posturilor vacante. Această procedură își propune să creeze oportunități atât în cadrul PAP, cât și în afara programului.
Cum puteți candida
Vă rugăm să depuneți candidatura prin intermediul platformei Apply4EP până la 16 aprilie 2025, ora 12.00 (ora Bruxelles-ului).
Trebuie să citiți cu atenție Ghidul candidaților și candidatelor anexat la acest anunț înainte de a vă depune candidatura.
Dacă aveți nevoie de amenajări corespunzătoare pentru test, trebuie să trimiteți prin e-mail Serviciului medical al Parlamentului formularul respectiv (pentru detalii, a se vedea Ghidul candidaților și candidatelor) până la data limită de depunere a candidaturii, la următoarea adresă:
PERS-CabmedbruDisability@europarl.europa.eu
Nu uitați să anexați documentația medicală privind deficiența relevantă în sprijinul cererii de amenajare corespunzătoare.
Vă rugăm să menționați următoarele în subiectul e-mail-ului:
„DG PERS 2025 Positive Action Programme/RA Testing Justification Note”.
Vă atragem atenția că vor fi oferite amenajări corespunzătoare la locul de muncă candidaților și candidatelor recrutați într-o etapă ulterioară.